Acasã

Evaluare Digitală / Regulament 2016-2017

REGULAMENT EVALUARE DIGITALĂ, AN ȘCOLAR 2016-2017

Platforma de învățare și evaluare autonomă (care se adresează în special elevilor claselor I-VIII și clasei pregătitoare).

Art. 1. CE ESTE EVALUARE DIGITALĂ
Art. 1.1. Structură
Art. 1.2. Obiective
Art. 1.3. Testul Demo 
Art. 1.4. Secțiunea Întrebări și răspunsuri 
Art. 1.5. Chestionar aplicație 
Art. 2. ORGANIZATOR
Art. 3. LOCUL DE DESFĂȘURARE 
Art. 4. CLASĂ, PROBE EVALUATE ȘI SUBIECTE
Art. 4.1. Probele Evaluării Digitale – la ce probe mă pot evalua
Art. 4.2. Structura subiectelor 
Art. 4.3. Gradul de dificultate 
Art. 4.4. Timpul de evaluare 
Art. 5. CALENDAR EVALUARE, ÎNSCRIERI ȘI PLATĂ
Art. 5.1. Etapele Evaluării Digitale
Art. 5.2. Modalitatea de înscriere
Art. 5.3. Modalitatea de plată
Art. 6. EVALUAREA TESTELOR
Art. 6.1. Baremele de evaluare & Punctajele
Art. 6.2. Modalitatea de evaluare a fiecărui test
Art. 6.3. Clasamentele 
Art. 7. ETAPA FINALĂ + PREMII
Art. 7.1. Cum mă calific la etapa finală
Art. 7.2. Premii
Art. 8. CONTUL MEU. PROFILUL MEU
Art. 8.1. Datele mele de utilizator
Art. 8.2. Testele mele complete, corectate
Art. 8.3. Statistici | Diplome obținute | Propuneri de îmbunătățire a învățării și testării
Art. 9. LEGENDĂ APLICAȚIE
Art. 9.1. Pietrele prețioase: Safir, Rubin, Smarald, Diamant
Art. 9.2. Personajele din aplicație
Art. 9.3. Avatars – pentru profil elevi
Art. 10. PROTECȚIA DATELOR PERSONALE & COPYRIGHT EVALUARE DIGITALĂ
Art. 10.1. Protecția datelor personale
Art. 10.2. Copyright
Art. 11. FORȚA MAJORĂ
Art. 12. CLAUZE FINALE
Art. 13. LEGEA APLICABILĂ


Art. 1. CE ESTE EVALUARE DIGITALĂ
EVALUARE DIGITALĂ este o platformă independentă, dedicată oricăror persoane fizice care doresc să o acceseze, adresându-se cu precădere elevilor din clasele I-VIII și pregătitoare, cu ajutorul căreia aceștia își pot testa online cunoștințele școlare dobândite, la probe precum limba română, matematică sau cultură generală. O abordare modernă de evaluare, axată pe creativitate, ingeniozitate, gândire critică și argumentația propriilor puncte de vedere. Un instrument de evaluare extra-școlar modern, inovator, foarte ușor de accesat atât de către părinți, cât și de către elevi. 
Evaluare Digitală oferă posibilitatea verificării cunoștințelor pe etape de parcurgere a materiei școalare în vederea optimizării rezultatelor la eventuale concursuri, examene și competiții. 
Art. 1.1. STRUCTURĂ
Evaluare Digitală cuprinde:
•   Etapa 0 (simulare)  formată din Testul DEMO gratuit pentru fiecare probă;
•   Trei etape de evaluare, bazate pe înscriere (cu plată);
•   O etapă finală (înscriere cu plată), la care elevii se vor califica pe baza punctajului obținut la etapele anterioare (vezi secțiunea ”Etapa Finală”);
•   Fiecare etapă formată din 3 teste: Limba română, Matematică și Cultură generală;
•   Cumulate, cele 4 etape însumează 12 teste;
•   Fiecare test cuprinde 21 de subiecte, structurate pe 4 grade de dificultate: ușor, mediu, greu și performanță;
•   Răspunzând corect la toate cele 21 de subiecte ale unui test (indiferent de proba aleasă), acumulezi un maxim de 100 de puncte (și echivalent în pietre prețioase);
•   Strângând cât mai multe pietre prețioase – safir, rubin, smarald și diamant (aferente fiecărui grad de dificultate al întrebărilor) utilizatorii au șansa să se califice în marea finală din luna iunie. Astfel, pot intra în competiția pentru o excursie la Disneyland!
Art. 1.2. OBIECTIVE
Principalul obiectiv al Evaluării Digitale este evoluția și dezvoltarea personală a utilizatorilor, cu precădere a copiilor, și crearea sau consolidarea unor instrumente de adaptare la situații reale cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi. Toate acestea într-o manieră facilă și interactivă, cu analiza performanțelor și evoluției fiecăruia, cu sugestii de îmbunătățire a nivelului de cunoștințe.
Evaluare Digitală se adresează cu precădere elevilor claselor 1-8 și pregătitoare și urmărește:
•   Evaluarea cunoștințelor la probe precum Matematică, Limba română sau la Cultură generală;
•   Raționamente după criterii logice, pentru a găsi rapid soluții noi;
•   Corelații intuitive, logice, pentru rezolvarea diverselor probleme;
•   Analogii și operații creative pentru situații noi;
•   Înțelegerea mesajelor scrise în diverse contexte de comunicare;
•   Exprimarea și argumentarea propriilor idei și puncte de vedere;
•   Redactarea de mesaje în diverse situații de comunicare;
•   Interdisciplinaritate prin verificarea cunoștințelor din mai multe domenii (cultură civică, educație pentru sănătate, istorie, geografie, matematică distractivă, artă etc.);
•   Relația cu informația;
•   Capacitatea de concentrare, atenția și gradul de efort.
Art. 1.3. Testul Demo gratuit
Cu ajutorul TESTULUI DEMO, disponibil gratuit înainte de startul etapelor cu plată, utilizatorii vor avea ocazia să se familiarizeze cu platforma Evaluare Digitală, respectiv: 
•   Subiectele (în total 21 exerciții);
•   Cele 4 grade de dificultate ale subiectelor: ușor – mediu – greu – performanță;
•   Tipurile de exerciții;
•   Modul în care se parcurge Evaluare Digitală;
•   Timpul pe care îl au la dispoziție;
•   Personajele din platformă;
•   Grafica platformei;
•   Cum câștigă pietrele prețioase și ce reprezintă ele;
Art. 1.4. Secțiunea Întrebări și răspunsuri 
Această categorie este disponibilă în platforma de lucru www.evaluaredigitala.ro și este menită să vină atât în sprijinul utilizatorilor pentru clarificarea unor posibile întrebări – cel mai frecvent întâlnite, prin răspunsuri clare și la obiect. Pentru orice alte întrebări, neclarități sau informații necesare, vă stăm la dispoziție prin datele și formularul de contact de pe website.
Art. 1.5. Chestionar aplicație – răspunde la întrebări și câștigă un premiu 
Evaluare Digitală este creată cu precădere și se adresează elevilor din clasele I-VIII și pregătitoare. Dorim perfecționarea ei continuă astfel încât să devenim un real sprijin în procesul educativ.
Am creat un Chestionar prin care ne pot fi transmise impresiile sau observațiile, astfel încât să putem îmbunătăți permanent această platformă.
Cele mai bune sugestii transmise vor fi premiate cu jocuri & materiale educative. Chestionarul este disponibil în contul fiecărui utilizator și poate fi completat oricând. Totodată, chestionarul poate fi completat direct pe site-ul  www.evaluaredigitala.ro, Secțiunea Chestionar  

Art. 2. ORGANIZATOR
Deținătorul drepturilor de autor asupra conținutului platformei www.evaluaredigitală.ro, având calitatea de organizator este GODMOTHER S.R.L.

Art. 3. LOCUL DE DESFĂȘURARE 
Evaluare Digitală se va desfășura exclusiv online, prin intermediul platformei www.evaluaredigitala.ro.
Testele din cadrul Evaluării Digitale pot fi susținute atât pe calculator/ laptop, cât și pe tabletă.
Atenție! De pe telefon se vor putea accesa informațiile prezentate în platforma online Evaluare Digitală, dar derularea Testului și a exercițiilor de Antrenament va fi dificilă (vizibilitate redusă conform dimensiunii ecranului telefonului).

Art. 4. PROBE DE EVALUARE ȘI SUBIECTE
Art. 4.1. Probele Evaluării Digitale
Evaluare Digitală se adresează cu precădere elevilor din clasele I-VIII și pregătitoare.
Probele vizate sunt: Matematică, Limba română și Cultură generală. Utilizatorii care se înscriu în platforma Evaluare Digitală pot alege probele la care vor să susțină testele în fiecare etapă. Aceștia pot opta pentru toate testele (3 teste/ etapă – Limba română, Matematică și Cultură generală), fie pentru unul sau două, pe fiecare etapă. Participarea la toate testele/ probele propuse nu este obligatorie.
Art. 4.2. Structura subiectelor
Fiecare test al Evaluării Digitale are 21 subiecte, care însumează 100 puncte.
8 subiecte ușoare [ SAFIR ]
•   alegere duală (de tip Adevărat/ Fals, Da/ Nu);
•   alegere multiplă (un singur răspuns corect dintr-o listă);
•   de tip pereche (de tip asociere, corespondență Premise – Răspunsuri).
8 subiecte medii [RUBIN]
•   alegere duală (de tip Adevărat/ Fals, Da/ Nu);
•   alegere multiplă (un singur răspuns corect dintr-o listă);
•   de tip pereche (de tip asociere, corespondență Premise – Răspunsuri).
3 subiecte dificile [ SMARALD ]
•   alegere duală (de tip Adevărat/ Fals, Da/ Nu);
•   alegere multiplă (un singur răspuns corect dintr-o listă);
•   de tip pereche (de tip asociere, corespondență Premise – Răspunsuri).
2 subiecte performanță [ DIAMANT ]
•   alegere duală (de tip Adevărat/ Fals, Da/ Nu);
•   alegere multiplă (un singur răspuns corect dintr-o listă).
Art. 4.3. Gradul de dificultate
Evaluare Digitală conține exerciții axate pe 4 grade de dificultate (Ușor – Safir; Mediu – Rubin; Greu – Smarald; Performanță – Diamant). Este dificilă Evaluarea Digitală? Așteptăm păreri prin intermediul Chestionarului de pe pagină sau prin e-mail, după parcurgerea Antrenamentului, Testului Demo și a Testelor 1-2-3 din fiecare etapă. 
Art. 4.4. Timpul de evaluare
Elevii din clasa pregătitoare au la dispoziție 45 minute, plus 5 minute pauză;
Elevii din clasele I și a II-a – 45 minute, plus 5 minute pauză;
Elevii din clasele a III-a și a IV-a – 60 minute, plus 5 minute pauză;
Elevii din  clasele a V-a – a VIII-a – 75 minute, plus 5 minute pauză.

Art. 5. CALENDAR EVALUARE, ÎNSCRIERI ȘI PLATĂ
Art. 5.1. Etapele Evaluării Digitale
Evaluare Digitală este structurată pe următoarele etape: 
•   Test Demo GRATUIT pentru fiecare probă (3 teste: Limba română, Matematică, Cultură generală);

•   Trei etape de evaluare (a câte 3 teste fiecare - Limba română, Matematică, Cultură generală), la care elevii participă pe bază de înscriere; 
•   Etapa finală (3 teste) la care elevii se vor califica pe baza punctajului total obținut la etapele anterioare (vezi secțiunea ”Etapa finală”). Participarea este opțională și se face contra cost. 
•   Etapa 0 – Test Demo GRATUIT (Limba română, Matematică, Cultură generală): această etapă este deja disponibilă în platformă
•   Etapa 1 – Evaluare 1 - GRATUITĂ (prima etapă pentru toate cele 3 probele, în mod GRATUIT pentru toți copiii din țară. Limba română, Matematică, Cultură generală). Perioadă desfășurare: 1 Noiembrie 2016 – Iunie 2017.

•   Etapa 2 – Evaluare 2 (3 teste contra cost: Limba română, Matematică, Cultură generală). Perioadă desfășurare: Februarie - Iunie 2017.
•   Etapa 3 – Evaluare 3 (3 teste contra cost: Limba română, Matematică, Cultură generală). Perioadă desfășurare: Martie - Iunie 2017.
•   Etapa 4 FINALĂ – Evaluare finală (3 teste contra cost: Limba română, Matematică, Cultură generală). Perioadă desfășurare: Iunie - Iulie 2017.
Cele 4 Etape de Evaluare însumează 12 teste. Fiecare test, al fiecărei etape,  cuprinde 21 de subiecte. Acestea sunt structurate pe 4 grade de dificultate: ușor, mediu, dificil și performanță.
Datele exacte privind condițiile de înscriere și participare la testele din platforma Evaluare Digitală vor fi anunțate din timp pe site-ul www.evaluaredigitala.ro, secțiunea Calendarul de Înscriere și Desfășurare al Evaluării Digitale, precum și pe pagina de Facebook Evaluare Digitală. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica, în situații care impun acest lucru (defecțiuni tehnice, erori etc), datele de lansare a testelor, precum și alte informații relevante, cu condiția de a face un anunț public în acest sens, cu minimum 3 zile înainte.
Art. 5.2. Modalitatea de înscriere
Pentru a beneficia de serviciile oferite de www.evaluaredigitala.ro, vă obligaţi şi garantaţi că furnizaţi date reale, exacte şi complete despre utilizator/ elev, astfel cum se solicită prin formularul de înregistrare.
Deținătorul site-ului îşi rezervă dreptul (nu şi obligaţia) de a verifica autenticitatea datelor de înregistrare ale utilizatorilor referitoare la existenţa acestora. Prin acceptarea termenilor şi condiţiilor, utilizatorul îşi exprimă acordul pentru eventualele verificări ce vor fi efectuate de administratorii site-ului ca măsură de siguranţă pentru realitatea şi exactitatea datelor furnizate.
În cazul în care se constată că informaţiile puse la dispoziţie de utilizator sunt inexacte sau neconforme celor furnizate de organele în drept, administratorii site-ului îşi rezervă dreptul de a suspenda sau a sista accesul utilizatorului în cauză la serviciile site-ului şi de a refuza încercările curente sau viitoare de folosire a serviciilor oferite pe site. 
Prin accesarea site-ului şi a serviciilor puse la dispoziţie, Utilizatorul garantează că oferă deținătorului site-ului date corecte. Utilizatorul este singur responsabil pentru informaţiile, textele postate și totodată este singur responsabil pentru respectarea drepturilor de autor cu privire la conținut, astfel cum este dreptul de autor definit și protejat prin lege. Deținătorii site-ului nu efectuează un control și, astfel, nu garantează realitatea, integritatea şi calitatea conţinutului sau protejarea drepturilor de autor. 
Utilizatorii părinți pot selecta înscrierea pentru fiecare copil la proba dorită/ probele dorite și etapele de evaluare ale Evaluării Digitale accesând modulul ÎNSCRIE-TE. Fiecare utilizator elev va avea contul său personal.
Pot fi selectate de la o singură etapă, un singur test pentru o singură probă, până la toate testele (12), pentru toate probele (Matematică, Limba română, Cultură generală), de la toate etapele (3+1).
În timpul selecției va apărea în timp real și categoria de discount la costul total pentru pachetul ales. Reducerile pot fi de până la 15%.
Art. 5.3. Modalitatea de plată
Variantele de plată sunt: plata prin Card Bancar sau plata la Bancă cu proforma emisă din platforma Evaluării Digitale – cont  utilizator (cel care face înscrierea). Toate informațiile detaliate sunt cuprinse în modulul de înscriere din site-ul www.evaluaredigitala.ro. Costul unui test, indiferent de probă, este 25 lei. Fiecare Test conține etapa selectată de Test 1-2-3 (21 exerciții/ test).
Categoriile de Discount sunt:
•    5% pentru minimum 3 teste achiziționate;
•   10% pentru minimum 6 teste achiziționate;
•   15% pentru toate cele 9 teste ale anului școlar 2016-2017, la toate probele: Matematică, Limba română, Cultură generală.

Art. 6. EVALUAREA TESTELOR
Art. 6.1. Baremele de evaluare și Punctajele
Fiecare subiect va conține în testul online punctajul aferent. Acesta va putea fi vizualizat concomitent cu subiectul. Un test trebuie rezolvat corect pentru a primi toate punctele, dar și piatra prețioasă (pentru un exercițiu ușor rezolvat corect, elevul va câștiga în profilul său un Safir; pentru un exercițiu mediu va câștiga un Rubin; pentru un exercițiu dificil, va primi un Smarald, iar la cele mai grele subiecte, cele de performanță, va primi un Diamant).
Pentru fiecare exercițiu ușor și mediu (safir & rubin) se acordă 5 puncte, iar  pentru fiecare exercițiu dificil și de performanță (smarald & diamant) se acordă 4 puncte. Atenție! La exercițiile de corespondență, se va acorda câte un punct pentru fiecare corespondență corectă (de exemplu, la un exercițiu de corespondență, de nivel mediu de 5 puncte, cu 5 variante de răspuns, dacă răspunzi corect la 3 dintre variante, vei obține 3 puncte din 5 disponibile. Câte un (1) punct pentru fiecare variantă corectă!).
Art. 6.2. Modalitatea de evaluare a fiecărui test
Atât partea de ANTRENAMENT, cât și fiecare TEST sunt complet „automatizate” (sunt integral subiecte grilă – conform structură subiecte), astfel, la finalul lor utilizatorul va vizualiza automat și punctajul obținut!
Odată cu finalizarea fiecărui test (test demo-0, test 1, test 2, test 3, test finală), utilizatorul va vizualiza răspunsul imediat.

Art. 6.3. Clasamentele 
După evaluarea testelor tuturor participanților, fiecare utilizator va putea accesa din profilul său, clasamentul/ rezultatele tuturor celorlalți participanți. Înformațiile accesibile se referă strict la punctajul obținut de aceștia și la locul fiecăruia în clasament.

Art. 7. ETAPA FINALĂ
Art. 7.1. Cum mă calific la etapa finală?
Există 3 modalități de calificare în Etapa FINALĂ – care permite utilizatorilor participanți să concureze pentru câștigarea unei excursii la Disneyland Paris.
•Modalitatea 1: Participarea la cel puțin două Etape ale unei probe și acumulearea numărului maxim de 200 pct. (16 safire, 16 rubine, 6 smaralde și 4 diamante). Atenție, chiar dacă sunteți calificați se achită o taxă de participare de 25 lei/ test.
•Modalitatea 2: Participarea la toate cele 3 Etape ale Evaluării Digitale, la minimum o probă și acumularea a 270 pct. (o medie de 90 pct./ etapă), dar cel puțin 18 safire, 18 rubine, 5 smaralde și 3 diamante. Atenție, chiar dacă sunteți calificați se achită o taxă de participare de 25 lei/ test.
•Participând la toate cele 3 etape ale unei probe, utilizatorul are cele mai multe șanse de a se califica la etapa finală!
•Modalitatea 3: Un utilizator ce a accesat ulterior platforma de Evaluare Digitală și dorește să participe la etapa finală are această posibilitate  Va avea șansa să participe, achitând o sumă mai mare, respectiv 100 lei/ test, tocmai pentru că sare etapele. Prin acest criteriu al costului mărit, dorim să îi descurajăm pe cei mai puțin pregătiți să plătească dacă nu sunt siguri că pot obține rezultate bune.
Art. 7.2. Premii – ce premii pot obține
Prin Evaluare Digitală, elevii au posibilitatea de a câștiga, în etapa finală, o excursie la Disneyland Paris. 
Excursia se va acorda prin tragere la sorți, prin intermediul unei aplicații publice autorizate. La această extragere participă toti elevii, indiferent de clasă, care au obținut la etapa finală punctajul maxim de 100 de puncte, pentru oricare dintre cele 3 (trei) probe. Aceștia vor fi înscriși automat în aplicația pentru extragerea marelui premiu: o excursie la Disneyland Paris.
Alte premii:
a) Se vor acorda și premii prin tragere la sorți (Rucsac personalizat Evaluare Digitală, Penar personalizat Evaluare Digitală etc.), dintre toți cei care au participat la cel puțin un Test al fiecărei probe.
b) Toți elevii vor primi diplome de participare. Totodată, primele 10 locuri vor primi diplome de merit (se vor regăsi în contul personal și se pot descărca în format jpg).
Odată cu lansarea etapei finale, pe site-ul www.evaluaredigitala.ro va fi publicat regulamentul, conform legislației în vigoare, care va sta la baza acordării tuturor premiilor. 

Art. 8. CONTUL ȘI  PROFILUL UTILIZATORULUI
Art. 8.1. Datele de utilizator
Fiecare utilizator are posibilitatea de a-și edita profilul. Acesta poate posta o scurtă descriere ce poate fi vizualizată de ceilalți utilizatori, precum și alte informații, poate decide inclusiv asupra modului de vizualizare a numelui său, alături de legitimația pe care o regăsește în profil. Fiecare utilizator poate selecta o poză de profil, din cele puse la dispoziție de Evaluare Digitală. Aceasta poate fi schimbată oricând și ori de câte ori se dorește.
Art. 8.2. Testele complete, corectate
Utilizatorii vor putea accesa toate testele pe care le-au achiziționat prin  contul personal, având acces la rezultatele testelor, punctajul alocat, pietrele prețioase câștigate și punctajul acumulat până în prezent (important pentru calificarea în etapa finală). 
Art. 8.3. Statistici | Diplome obținute | Propuneri de îmbunătățire a învățării și testării
Această secțiune va putea fi, de asemenea, accesată din contul personal al fiecărui utilizator, putând fi vizualizate diplomele obținute, care pot fi descărcate în format jpg. Fiecare utilizator va avea acces la statistici cu rezultatele, dar și propuneri de îmbunătățire a procesului educativ al copilului respectiv. 

Art. 9. LEGENDĂ APLICAȚIE

Art. 9.1. Pietrele prețioase: Safir, Rubin, Smarald, Diamant
Răspunsurile corecte la toate cele 21 de subiecte ale unui test (indiferent de materia aleasă) însumează un maxim de 100 de puncte. Nu se acordă puncte din oficiu. 
Alături de punctaj, copiii vor primi și pietre prețioase după cum urmează:
1 Safir – pentru fiecare răspuns corect la un exercițiu Ușor!
1 Rubin – pentru fiecare răspuns corect la un exercițiu Mediu!
1 Smarald – pentru fiecare răspuns corect la un exercițiu Greu!
1 Diamant – pentru fiecare răspuns corect la un exercițiu de Performanță!
Pietrele prețioase acumulate aduc diverse premii*, dar și calificarea la etapa finală. 
*Premiile vor fi anunțate din timp pe această pagină și pe Facebook.
Art. 9.2. Personajele din aplicație
Personajele apar după finalizarea testului și transmit un mesaj privind modul în care fiecare elev s-a descurcat la test. 
•   Personajul – "Micul-Geniu”, care va încuraja utilizatorul să o țină tot așa în viitor, dacă a rezolvat foarte bine testul!
•   Personajul – "Sfarmă-Piatră”, cel care "mănâncă pietrele prețioase”, iar utilizatorul nu are de făcut decât să îi arate că se va lupta cu el și va câștiga bătălia în testul următor, printr-un rezultat mai bun!
•   Personajul Antrenor – "Știe-Tot”, care va încuraja utilizatorul să se antreneze mai mult, astfel încât să se descurce grozav pe viitor!

Art. 10. PROTECȚIA DATELOR PERSONALE & DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALA PRIVIND EVALUAREA DIGITALĂ
Art. 10.1. Protecția datelor personale
Art. 10.1.1. Godmother S.R.L este Operator de date cu caracter personal, înregistrată în Registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal sub nr. 22516.
Art. 10.1.1. Godmother S.R.L nu comercializează adresele de e-mail sau datele oferite de membrii înscrişi, părinți și elevi înscriși în platforma Evaluare Digitală.
Art. 10.1.3. Godmother S.R.L nu divulgă adresele, telefoanele sau orice alte date personale introduse în Evaluare Digitală, către terţe părţi, cu excepţia cazurilor cerute de legislaţia în vigoare (autoritățile statului).
Art. 10.2. DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Art. 10.2.1. Proprietatea asupra conţinutului 
Utilizatorul declară în mod expres ca a luat la cunoştinţă de faptul că toată creația grafică și conținutul site-ului sunt proprietatea www.evaluaredigitala.ro. Fac excepție informaţiile şi elementele grafice înregistrate de utilizatori, precum și semnele grafice aparținând altor entități.
Utilizatorul acceptă că orice software folosit în legătură cu serviciile oferite de site conţin informaţii confidenţiale şi aflate sub drept de proprietate, fiind protejate de legile privind dreptul de proprietate intelectuală, industrială și alte legi aplicabile. 
Utilizatorii se obligă să nu reproducă, copieze, vândă sau exploateze o parte a serviciilor, şi informaţiilor la care are acces ca urmare a accesării şi utilizării acestui site.
Utilizatorului îi este interzisă modificarea, închirierea, cedarea, împrumutul, vânzarea, distribuţia sau crearea unor materiale derivate bazate pe serviciile sau programele folosite în cadrul site-ului. 
Art. 10.2.2. - Comunicarea – mesaje/ materiale
(1) Prin participarea dumneavoastră la forumurile de discuţii sau în comunicarea prin sistemul intern sunteţi de acord:
a) să NU defăimaţi, abuzaţi, hărţuiţi, intimidaţi nicio altă persoană; 
b) să NU folosiţi un limbaj inadecvat, vulgar, obscen, rasial, ofensiv; 
c) să NU faceţi declaraţii sau să postaţi materiale care nu au legătură cu scopul pentru care vă aflaţi în sistem; 
d) să NU incitaţi la activităţi ilegale; 
e) să NU exprimaţi intenţia de a desfăşura activităţi ilegale; 
f) să NU ataşaţi materiale care conţin viruşi informatici sau materiale piratate, inclusiv muzică sau software; 
g) să NU violaţi drepturile unei alte persoane, incluzând proprietatea intelectuală; 
h) să NU promovaţi sau să postaţi reclame comerciale, de orice tip. 
(2) Mesajele sau materialele postate de orice persoană pe site-urile organizaţiei, pot fi reeditate sau şterse de către Godmother S.R.L, la libera sa alegere.
(3) Prin corespondenţa cu membrii S.C. Godmother S.R.L, cu persoanele care administrează sistemul, prin postarea temelor, proiectelor, eseurilor sau a oricăror scrieri, scheme, imagini grafice, sugestii, comentarii, concepte sau orice alt conţinut pe serverele www.evaluaredigitala.ro sau prin transmiterea lor prin fax, email sau orice alt sistem de comunicaţii, oferiţi Godmother S.R.L dreptul nelimitat, continuu şi irevocabil de a utiliza, reproduce, modifica, adapta, publica sau traduce, de a crea lucrări derivate, de a transmite şi prezenta conţinutul (în totalitate sau în parte), de a-l încorpora în alte lucrări - în orice formă sau tehnologie actuală sau care va fi dezvoltată în viitor, fără a primi nicio compensaţie.
(4) Godmother S.R.L își rezervă dreptul de a șterge mesajele de pe paginile de socializare (Facebook, Twitter, Google+, LinkedIn etc.), în cazul în care le consideră nepotrivite și de a răspunde doar la întrebările relevante și de interes general. Discuțiile de pe site-urile de socializare nu sunt considerate oficiale. Pentru a primi răspunsuri rapide și oficiale, mesajele dumneavoastră se vor expedia pe adresele de e-mail ale Evaluării Digitale, pentru fiecare probă în parte.
Art. 10.2.3. Limitarea responsabilităţilor 
Godmother S.R.L nu răspunde pentru defecţiunile, întreruperile sau erorile soft-urilor folosite de utilizatori în utilizarea platformei online www.evaluaredigitala.ro
Utilizatorul acceptă în mod expres că administratorii site-ului nu vor fi răspunzători pentru nici un fel de daune sau prejudicii directe, indirecte, accidentale, speciale, inclusiv, dar nu limitat la prejudicii prin posibilitatea de folosire, date sau alte pierderi intangibile sau incomensurabile (chiar dacă administratorul a fost anterior informat despre posibilitatea apariţiei unor asemenea pierderi), rezultând din:
- utilizarea sau imposibilitatea utilizării serviciilor www.evaluaredigitala.ro;
- acces neautorizat la sau deteriorarea transmisiilor sau datelor Utilizatorului;
- declaraţii sau acţiuni ale unei terţe părţi asupra serviciilor portalului;
- orice altă problemă legată de serviciile site-ului. 

Art. 11. FORŢA MAJORĂ
11.1. Godmother S.R.L. nu este obligat a se conforma obligaţiilor prevăzute în Termenii de Utilizare, ca urmare a unei cauze aflate în afara controlului său, incluzând dar nelimitându-se la evenimente fortuite, alte acţiuni/ inacţiuni de care administratorii site-ului nu sunt responsabili.

Art. 12. LEGEA APLICABILĂ 
12.1. Prin accesarea acestui site web, Utilizatorul acceptă ca acest contract şi orice dispută legată de el sunt guvernate şi interpretate în concordanţă cu legile române, iar Utilizatorul admite să se supună jurisdicţiei exclusive a instanţelor judecătoreşti române competente. 
www.evaluaredigitala.ro nu oferă garanţia că întreg conţinutul acestui site se supune legilor (inclusiv celor de proprietate intelectuală) altor ţări în afara României. Dacă Utilizatorul accesează acest site din afara României, o face pe riscul său şi este singur responsabil de respectarea legilor ţării în care se află.

Art. 13. CLAUZE FINALE 
13.1. Termenii de Utilizare reprezintă acordul părţilor şi reglementează folosirea de către Utilizator a serviciilor www.evaluaredigitala.ro, înlocuind orice acord precedent dintre utilizator şi administratorii site-ului. 
13.2. În cazul în care, ulterior lansării site-ului, vor fi implementate servicii suplimentare puse la dispoziţie pe site, aceste servicii vor fi supuse aceloraşi reguli şi condiţii cuprinse în prezentele clauze, în cazul în care acestea nu vor beneficia de condiţii distincte de prezentele.
Prin accesarea şi înscrierea datelor dvs. pe acest site acceptaţi condiţiile de mai sus şi sunteţi de acord că acesta are valoarea unui contract, acceptat în mod tacit, între utilizator și administratorii site-ului. În cazul în care nu doriţi să fiţi angajaţi şi să respectaţi regulile descrise mai sus, vă rugăm să nu folosiţi serviciile puse la dispoziţie de acest site.